112 și 114. Pe care din ele îl putem apela la nevoie

Numărul de telefon 114 nu va fi un număr de urgenţă aflat la dispoziţia apelanţilor, aşa cum este la momentul actual 112, ci doar un canal tehnic asociat numărului unic de urgenţă, potrivit unui anunţ al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), postat vineri pe pagina oficială de Facebook.

Precizarea survine după ce în spaţiul media a apărut informaţia conform căreia ministerul de resort a publicat în dezbatere un proiect legislativ prin care vizează introducerea unui nou număr de urgenţă - 114.

"În proiectul iniţiat de MCSI al Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, la art. I, alin. 1, se prevăd următoarele: '1. (...) Ť(2˛) Transmiterea mesajelor tehnice standardizate scurte ce conţin informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal se realizează fără intervenţia apelantului, către numărul unic 114.ť'. În textul propus apare menţionat numărul 114 într-un context exclusiv tehnic, în timp ce în spaţiul public s-a transmis informaţia potrivit căreia ar fi vorba despre introducerea unui nou număr de urgenţă", notează sursa citată.

Ministerul Comunicaţiilor precizează, astfel, că numărul 114 nu va fi un număr de urgenţă aflat la dispoziţia apelanţilor, în sensul numărului 112, ci doar un canal tehnic asociat numărului de urgenţă 112.

După adoptarea actului normativ, apelurile de urgenţă ale cetăţenilor se vor îndrepta spre aceleaşi numere ca şi în prezent: 112, respectiv 113, cel din urmă fiind adresat persoanelor cu dizabilităţi, menţionează ministerul.

 

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Actualitate»112 și 114. Pe care din ele îl putem apela la nevoie

Cauta categorie